top of page
Search
karolguid

Cum să modifici contractul de închiriere cu un act aditional: Ghid și exemplu



5.1. Locatorul, faraă a fi necesară notificarea prealabilă a Locatarului, pot retrage din garantie pentru orice sumă exigibila datorata de Locatar în baza prezentului contractului de inchiriere incheiat intre parti. Locatarul se obliga ca in termen de 10 zile calendaristice, sa completeze garantia, la un cuantum echivalent cu cel mentionat in contractul de inchiriere incheiat intre parti.


14.1. Prezentul contract impreuna cu anexele sale, precum si actele aditionale incheiate intre parti cu referire expresa la acesta, reprezinta vointa partilor si inlatura orice intelegere verbala sau scrisa dintre acestea, anterioara incheierii lui.Toate clauzele prezentului contract, inclusiv cele care ar putea fi calificate ca si neuzuale au fost negociate si acceptate in mod expres de catre partile contractante, neexistand elemente esentiale sau secundare asupra carora partile sa nu fi convenit si pe care sa nu le fi inclus in prezentul contract.




act aditional contract de inchiriere download




14.10. In momentul incetarii/rezilierii contractului (indiferent de cauzele care au condus la incetarea/rezilierea acestuia), toate sumele achitate de catre Locator, in baza prezentului contract de inchiriere, raman Locatorului cu titlu de daune interese, Locatarul renuntand la orice fel de pretentii fata de Locator, cu privire la aceste sume.


14.13. In situatia incetarii contractului de inchiriere, indiferent din ce motive, Locatarul se obliga sa puna la dispozitia Locatorului toate echipamentele inchiriate in baza prezentului contract. Refuzul punerii la dispozita Locatorului a echipamentelor inchiriate in baza prezentului contract, la incetarea contractului, obliga Locatarul la plata unei penalitati de 3% pentru fiecare zi de intirziere, din valoarea chiriei lunare, calculate pina la data predarii efective a acestor echipamente, cu proces verbal de predare-primire.


Modelele de notificare sunt pentru incetarea unui contract de inchiriere, nu pentru rezilierea lui. In situatia rezilierii, de cele mai multe ori este necesara consultarea unui avocat. Trebuie insa facuta distinctie intre relizierea legala a contractului si procedura de sistare a platii impozitului pe un venit care nu mai exista.


M-ati pierdut. Rezilierea unui contract de inchiriere nu inseamna renuntarea la obiectul contractului, adica incetarea lui? Ma refer la rezilierea asa cum este ea inteleasa la administratia fiscala. De exemplu, mergi la administratia fiscala si afli ca un contract de inchiriere a fost .. reziliat de proprietar la un anumit termen anterior datei pana la care era facut contractul, si tu nu stiai nimic despre asta.


Proprietarul nu poate rezilia unilateral contractul de inchiriere. Administratia financiara, prin inregistrarea pe care o face, da data certa contractului, dar nu poate decide incetarea relatiei contractuale dintre doua persoane. Proprietarul, daca a facut acest lucru, a facut-o pe proprie raspundere. Efectul declaratiei sale este doar stoparea platii impozitului. Ar fi bine sa verificati in ce temei a cerut fiscului sa inceteza sa-i mai calculeze impozit pentru venitul din inchiriere.Daca dv. aveti un exemplar original din contractul pe care l-ati semnat cu proprietarul, institutia care va subventioneaza chiria nu ar trebui sa va penalizeze cerandu-va banii inapoi. In absenta unui acord intre proprietar si chirias, rezilierea contractului nu poate fi facuta decat in instanta sau, dupa noul Cod civil, de executorul judecatoresc.


Buna ziua,Un sfat daca se poate in legatura cu ctr de inchiriere.Am facut un contract cu o institutie pe o perioada de 9 luni iar acum am fost anuntata verbal ca ,persoana care ocupa spatiul a fost demisa si se doreste incetarea contractului.Contractul a fost semnat de catre mine -propietar si de catre pers care reprezenta institutia.Contractul a fost inregistrat la administratia financiara.Care este calea legala de a inceta ctr?Trebuie facuta o notificare din partea chiriasului si atat? sau rezilierea contractului?Cu multe multumiri!


Procedura de urmat in cazul incetarii contractului de inchiriere inainte de termen este descrisa in articolul de la adresa urmatoare: -de-notificare-pentru-incetarea-unui-contract-de-inchiriere/


i rent a house in Bucuresti on my company name. i wanted to take Adeverintafrom the primaria for my company and i saw that the house is not register there for the name of the owner. It was registered to their company that were closed last year. Now i can not take Adeverinta and i want to leave the house. But contract the inchiriere is for 2 years and we have 1 more year to go. i have 2 months deposit with them. if i cancel the contract will i make something againts the law ? or how can i cancel the contract and ask for my deposit back?tony


O intrebare as avea si eu. Am incheiat un contract de inchiriere a unui apartament, in a carui clauze e prevazut ca..neplata la timp a intretinerii i da dreptul proprietarului sa rezilieze contractul si sa primeasca 2 luni de chirie. Eu am anuntat proprietarul ca ma mut, si ca o sa-i las platite la zi toate cheltuielile( am o restanta la intretinere de 400 lei pe 2 luni). Suparat acesta mi-a spus ca ma v da in judecata si ca solicita desi toate o sa fie la zi platite sa i dau 2 luni de chirie. Intrebarea mea este: poate sa castige 2 chiri printrun proces civil, odata ce eu am platit la zi toate cheltuielile si chiria si nu mi-am recuperat decat jumatate din avans?


Un astfel de model de act aditional pentru incetarea inainte de termen a unui contract de inchiriere gasiti AICI.El poate fi adaptat pentru situatia arendei.De adaugat ca modelele recomandate se refera la situatia in care incetarea inainte de teremen este permisa in mod explicit in contractul de inchiriere. Rezilierea presupune culpa uneia dintra parti, nerespectarea obligatiilor contractuale de cetre aceasta. Daca acesta culpa nu este acceptata/recunoscuta, rezilierea nu poate fi decisa decat de o instanta.


Buna ziua,Am incheiat un contract de inchiriere cu Primaria sectorului 5 al apartamentului meu, unde primaria se obliga sa-mi plateasca chirie pentru o familie (caz social). Problema mea este ca ei nu platesc nici intretinerea nici celelalte utilitati care din gresala noastra sunt pe numele nostru si cresc de la luna la luna. Ce pot eu sa fac sa reziliez acest contract si in primul rand daca se poate intr-un fel.Multumesc anticipat.


Am un contract de inchiriere pe 12 luni, inceput la 1 octombrie 2014. Chiriasii pe care I-am avut au plecat ieri fara sa ma anunte lasand neplatite utilitatile si intretirerea pentru decembrie-ianuarie. Vreau sa nu mai platesc impozitul la circa financiara si sa imi recuperez datoriile. va rog mult sa imi spuneti cum trebuie sa procedez. Multumesc mult!


In situatia in care chiriasul a plecat fara sa va anunte si, mai ales, fara sa semnati un act in aces sens, fiscul accepta o declaratie pe propie raspundere in acest sens.In felul acesta, este stopat calculul impozitului de venit, dar nu este reziliat contractul de inchiriere. Daca, de exempu, peste trei luni chiriasul revine, spunand ca a trebuit sa plece inopinat in America, el este in drept sa foloseasca in continuare apartamentul.


Rezilierea este impusa de culpa uneia dintre partile contractante, in cazul dv. a chiriasului. Daca acesta este de acord, se poate semna un act aditional la contractul de inchiriere prin care se hotaraste incetarea contractului. Un exemplar al acestui act il veti duce la fisc pentru incetarea calcularii impositului.Daca chirisul nu este de acord sa semneze un astfel de act, atunci singura cale este executorul judecatoresc, contractul de inchiriere inregistrat la fisc avand titlu executoriu.


Am un contract de inchiriere a unei garsoniere care expira in decembrie. Pentru ca doresc sa ma mut, de comun acord cu proprietarul, am decis sa incheiam contractul intr-o luna. Ce trebuie sa fac in continuare pentru ca acest lucru sa fie cat mai legal cu putinta si fara repercursiuni viitoare? Nu ma astept sa se intample dar nu cred ca strica sa fii precaut.


Am inchiriata o garsoniera pe 2 ani, ce serveste ca si sediu social si pct de lucru pt SRL-ul pe care il administrez.Din diverse motive, am ajuns la un comun acord cu proprietarul (PF) sa incetam contractul de inchiriere.Ce act ar trebui sa ii dau eu properietarului? O conventie de incetare contract inchiriere prin acordul partilor este suficient, semnata si stampilata din partea mea si in 2 exemplare? E ok pentru a putea depune la Finante pentru oprirea platii impozitului pe venitul din chirii?Subliniez ca avem stipulat in contract un termen de 30 zile cu anticipatie pe care sa il respectam reciproc daca se doreste incetarea contractului. Acest lucru s-a intamplat deja, urmand incetarea de la 1 august.


Da, un act aditional la contractul de inchiriere, prin care partile convin, de comun acord, incetarea contractului, este suficient. Daca solicitarea este unilaterala din partea chiriasului (daca este permis acest lucru in contractul de inchireire), este suficienta o notificare din partea acestuia adresata proprietarului.


Veste buna este ca Registrul Comertului initiaza din oficiu procedura de radiere a firmei care are sediul expirat. Deci fostii dv. chiriasi fie isi vor schimba sediu, fie (la un moment dat) firma va fi radiata.Nu stiu sa va spun dupa cat timp de la expirarea termenului contractului de inchiriere este declansata procedura de radiere. Sigur nu este prea mare.


Am incheiat un contract de inchiriere pentru un spatiu comercial, spatiu care de-a lungul anilor are niste probleme pe care proprietarul nu le-a rezolvat.(curge apa din plafon, instalatia electrica cedeaza din cauza consumatorilor electrici iar instalatia nu suportul un asemenea consum,etc.)am depus scris mai multe adrese prin care s-au angajat ca le vor remedia, lucru care nu s-a intamplat.Din aceste motive eu fiind nevoita sa-mi caut alt spatiu,iar printr-o notificare am cerut rezilierea contractului.Au spus ca vin sa ia in primire spatiul si dupa acea semneaza, au venit la fata locului, au luat spatiu in primire dar n-au semnat rezilierea pentru motiv ca nu-i contabila la serviciu.Eu intre timp m-am mutat, am incheiat un alt contract pentru un alt spatiu.Ce-i de facut in aceasta situatie? 2ff7e9595c


1 view0 comments

Recent Posts

See All

Commenti


bottom of page